Skip to content

Festivalul-Concurs Regional „Hristos Se naşte, măriţi-L!, ediţia a IV-a, Reghin

PRIMĂRIA şi CONSILIUL LOCAL al MUNICIPIULUI REGHIN, CASA DE CULTURĂ „DR. EUGEN NICOARĂ” REGHIN, ARHIEPISCOPIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ ALBA IULIA, INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN, a organizat joi, 21 decembrie 2017, la Casa de Cultură „Dr. Eugen Nicoară” Reghin, jud. Mureş, Festivalul-Concurs Regional „Hristos Se naşte, măriţi-L!, ediţia a IV-a, Reghin

 

Şcoala Gimnazială „Alex. Ceuşianu”, Reghin, prin profesorii: pr. prof. insp. CHIOREAN DORIN-CLAUDIU, prof. FRICIU DANIELA, prof. COTA SIMINA, director prof. TIMUŞ JAN, dir. adj. prof. DENES JOZSEF, prof. BÎRSAN IOAN-DUMITRU, a coordonat proiectul, înscris în Calendarul Activităţilor Educative Regionale 581/2017 al MEN.

Prezentul Festival  de colinde tradiţionale „Hristos Se naşte, măriţi-L”, de revigorare şi promovare a mişcării corale, de afirmare a valorilor corale naţionale s-a adresat formaţiilor corale de elevi ai unităţilor de învăţământ preuniversitar. Pentru corişti, experienţa armonizării vocilor cu ale colegilor reprezintă un adevărat ideal al interpretării, iar dulceaţa melodică conduce sufletele auditorilor spre stările specifice la care aderă credincioşii raportaţi la aceasta mare sărbătoare creştinească.

În acelaşi timp, partea practică a festivalului de colinde a fost reprezentată prin intenţia filantropică de colectare de fonduri în vederea donării unui centru educaţional pentru copii. Elevi din întreaga tară, din 25 de judeţe, au trimis, în cadrul secţiunii de Concurs – lucrări, desene, icoane pictate de ei, ornamente de Crăciun, felicitări spre a fi donate în scop caritabil la acest Festival de colinde, la care au urcat pe scenă aproximativ 500 de elevi din 25 de şcoli, din 3 judeţe, împodobiţi în straie populare de sărbătoare, spre lauda Naşterii Mântuitoare a Pruncului Hristos.

 Un festival de colinde care implică sufletele curate ale şcolarilor la diferite vârste este expresia cea mai autentică de păstrare a tradiţiilor creştine, a valorilor culturale, artistice, folclorice şi morale, a demersurilor filantropice şi de promovare a dragostei faţă de Dumnezeu şi de aproapele, manifestată concret în colindă şi în opera filantropică.

Scopul festivalului a fost promovarea valorilor religioase tradiţionale creştine legate de Naşterea Mântuitorului de către corurile şcolare, iar aspectul filantropic s-a concretizat prin donarea sumelor de bani, obţinute din efortul elevilor participanţi, unui centru educaţional pentru copii.

S-au acordat diplome de participare tuturor grupurilor corale/dirijorilor -coordonatori ai acestora. Toţi copii participanţi au primit pachete cu dulciuri oferite, ca în fiecare an, de către Consiliul local şi Primăria Mun. Reghin.

 Asociația PRORELIS a fost partener al proiectului regional.

ALBUM FOTO: