Se discută mult în ultima vreme despre educaţie. Cred că un text care pune foarte bine accentele este cel al domnului Mircea Vasilescu, din care reproduc două paragrafe (sublinierile imi aparţin):„De curînd, Institutul pentru Ştiinţele Educaţiei a pus în dezbatere noi variante de curriculum pentru gimnaziu. Observ că “dezbaterea” e centrată mai ales pe cantitate. Am constatat că se cere introducerea unor ore în plus, pentru discipline noi, precum “Educaţie economică”, “Educaţie pentru drepturile copilului” şi altele. Diverse grupuri solicită mărirea orelor la cîte o materie care, după părerea lor, e subdimensionată. “La schimb”, unii propun eliminarea desenului şi a muzicii (“că astea oricum nu se cer la examene”), a latinei sau scăderea numărului de ore la alte discipline. N-am observat mai deloc o dezbatere serioasă privind calitatea predării, modul în care se corelează între ele diversele materii, astfel încît să le dăm copiilor şansa să devină oameni întregi, capabili să-şi înţeleagă semenii şi lumea din jur, dornici să cunoască şi “corola de minuni a lumii”, nu doar “piaţa muncii”.
Observ o excesivă grijă de a-i dota (şi dopa) pe copii cu multă informaţie, de a-i face de mici nişte buni lucrători, competitivi şi dornici de o leafă mai mare, dar nu prea observ preocuparea de a-i pregăti şi pentru lumea în care vor trăi, pentru societatea globală, pentru relaţiile cu ceilalţi, pentru înţelegerea profundă a umanităţii, a civilizaţiei căreia îi aparţin. Mi se pare uneori – poate că exagerez, dar asta e – că în mintea multor părinţi şi profesori scopul educaţiei se limitează la absolvirea bacalaureatului, atît şi nimic mai mult, ca şi cum după diploma de bac viaţa omului s-ar reduce la “piaţa muncii”. Sistemul nostru de învăţămînt a fost, oricum, dat peste cap de mai multe ori în timpul tranziţiei. Dacă vom continua să-l tratăm pe aceleaşi coordonate ca şi pînă acum, o să pregătim – în ciuda eforturilor disperate de-acum – nişte adulţi cam încuiaţi, cu o memorie deja obosită, lipsiţi de curiozitate intelectuală şi înţelegere pentru lumea din jur, fără creativitate. Iar cine e aşa nu e bun nici pentru “piaţa muncii” „.
De asemeni, constat ca lupta materialist-dialectica a câtorva persoane/ONG-uri (puţine, dar foarte vocale) împotriva Religiei continuă, în pofida opțiunii majorității părinților, exprimate anul trecut. De aceea, adaug și câteva argumente pentru păstrarea studiului acestei discipline în trunchiul comun:
- Istoria artei, a literaturii, a învăţământului universitar, a identităţii spirituale europene şi planetare nu pot fi înţelese fără Biblie şi istoria creştinismului;
- Din formaţia unui tânăr nu poate fi evacuată cunoaşterea tradiţiei religioase căreia îi aparţine, a universului simbolic al părinţilor şi bunicilor lui;
- În alte arii culturale este absolut firesc să fie cunoscute Talmudul, Coranul sau Upanishadele, de ce creştinii ar ignora Biblia?
- Dimensiunea religioasă e fundamentală în structura fiinţei umane, în absenţa ei omul este mult mai sărac, un “animal raţional”, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri, fără niciun sens şi fără autentice repere morale;
- Ideea că religia este “opiumul popoarelor”, specifică propagandei ateist-comuniste este de mult depăşită, semn doar al ignoranţei;
- Statul laic şi Religia sunt lucruri separate, dar care nu se subminează reciproc nicăieri în lume;
- În toată Europa se studiază Religia în şcoală, într-o formă sau alta;
- Bine făcută, educaţia religioasă nu poate decât să consolideze educaţia pură şi simplă.
Prof. Smaranda Ghiţă
Școala Gimnazială „Ștefan Bârsănescu” Iași
